Metrorex: Perioada de utilizare a cardurilor Activ și a biletelor unice, prelungită până în 2 mai

Metrorex: Perioada de utilizare a cardurilor Activ și a biletelor unice, prelungită până în 2 mai
Publicat: 14/04/2014, 17:34
Actualizat: 19/10/2018, 19:37

„Administrația Metrorex vine în sprijinul publicului călător posesor al cardurilor Activ, emise și reîncarcate de RATB, precum și a biletelor unice RATB – Metrorex și prelungește perioada de utilizare a acestora până la data de 02 mai 2014 inclusiv. După această dată, eventualele probleme legate de abonamentele încărcate pe aceste carduri vor fi supuse atenției Regiei Autonome de Transport București”, se arată într-un comunicat de presă al companiei.

În 19 martie, reprezentanții companiei Metrorex au acuzat RATB că refuză să achite suma încasată din luna martie 2013 pentru călătoriile cu metroul ale pasagerilor care folosesc cardul Activ, arătând că datoria crește lunar cu două milioane de lei.

Reprezentanții Metrorex spuneau atunci că regia are de plătit 21 de milioane de lei, mai multe întâlniri stabilite pentru rezolvarea situației „fiind eșuate”.

Aceștia precizau că, în urma încetării contractului încheiat între RATB și compania de transport, începând din 14 aprilie nu vor mai fi acceptate la plata călătoriei cu metroul cardurile Activ emise și reîncărcate de RATB și nici biletele unice RATB – Metrorex.

De asemenea, din 14 martie nu s-au mai comercializat, prin punctele de vânzare din rețeaua de metrou, bilete unice RATB – Metrorex, respectiv biletul unic de 60 de minute, biletul cu zece călătorii și abonamentul de o zi.

„Facem un nou apel la conducerea RATB să achite de urgență datoriile restante acumulate până în prezent, pentru a putea elimina în comun disconfortul creat publicului călător.Vom relua utilizarea biletelor comune RATB – Metrorex imediat ce RATB va achita debitele restante și va oferi garanții pentru plata facturilor curente”, arătau atunci reprezentanții companiei

Reprezentanții RATB spuneau, în luna martie, că debitul către Metrorex era, la sfârșitul anului 2013, de 17,3 milioane de lei, din care au fost achitați, de la începutul anului, 2.123.193 de lei. Aceștia precizau atunci că o altă sumă, în valoare de 1.993.523 de lei, urmează să fie plătită în câteva zile.

„Dorim să-i asigurăm pe partenerii noștri că RATB va depune toate efortuile pentru a-și onora obligațiile de plată”, spuneau reprezentanții RATB, care precizau că datoriile au rămas neachitate „nu din rea voință”, „ci în contextul economic dificil traversat în ultimul an”.

Potrivit RATB, aproximativ 25.000 de călători folosesc lunar cardurile Activ. Pe cardurile Activ, funcționale din 2006, călătorii puteau depune bani atât pentru transportul cu mijloace RATB, cât și cu metroul.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Analiza lui Traian Băsescu pentru prezidențiale. Ce s-ar întâmpla dacă Ciolacu și Ciucă ar fi...
Cine este Petru, românul ucis în Congo. Tânărul de 23 de ani urma să-și cumpere...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
Călin Geambașu și mama copilului său se plimbă prin instanțe de cinci ani, dar... 'Mă...
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Reacţia unei eleve după ce a văzut ce i-a căzut la prima probă orală a...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Marina Almășan, adevărul din spatele despărțirii de Victor Socaciu: „Personajul care ne tulburase liniștea a...
Cele mai 'bunese' iubite de fotbaliști de la Euro 2024. Pe ce loc sunt româncele
Echipamente obligatorii pe toate mașinile din România. Ce pățesc șoferii care nu le au?
Putin adună provizii imense de hrană într-un buncăr high-tech, în eventualitatea unui război nuclear. Unde...
Cel mai SĂRAC președinte din lume! Are SALARIUL de doar...
Elena Udrea e nevinovată! Ce i-a făcut Traian Băsescu
Sume uriașe pentru a pregăti omenirea pentru o Apocalipsă. Decizia care ar fi fatală
Ce a urmat după ce un client i-a aruncat cu cafea în față vânzătoarei. Fata...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Cosmin din Casa Iubirii a fost descalificat! Vestea care i-a lăsat pe concurenți cu gura...
Imagini de colecție cu Ana-Maria Barnoschi de la cununia civilă!
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă...
Calea Lactee ar fi intrat în coliziune cu ceva uriaș chiar în timpul existenței Pământului
×